Nod în papură şi pete în Soare!

Acum cinci minute citeam blogul unei foarte bune prietene a cărui articol se intitulează "Nu te lăsa ghidat de aparenţe!". După ce am terminat de lecturat textul am avut un imbold subit de a răspunde cu un comentariu şi am urmat acest instinct tastând cu rapiditate în spaţiul special alocat pentru aceasta. Eu însă sunt vorbareţ din fire, CEI CE MĂ CUNOSC O POT CONFIRMA, iar asta se aplică şi atunci când scriu, prin urmare dacă mă prinde vârtejul, cuvintele şuruiesc fără încetare până când simt ca am sfârşit tot ce am avut de zis sau scris. Nici acum nu am făcut rabat de la această regulă și m-am trezit că am scris aproape cât însuși autoarea articolului, ba poate chiar mai mult. Din acest motiv, ceea ce era intenţionat a fi un simplu comentariu scurt la un articol bine întemeiat, a devenit "pomelnicul"  pe care îl citiți dumneavoastră acum.

Idea principala cu care am pornit este că trăim într-o lume în care lucrurile funcţionează mai mult pe bază de aparenţe, decat pe argumente, justificări, motivaţii certe, lucruri cu adevărat existente, sentimente reale, opinii întemeiate sau alte chestiuni fundamentate. Descoperim, uneori prea târziu poate, adevăruri crude şi relevante pe care nu le-am  fi crezut aciuate în negura din spatele actului teatral, bine jucat, al multora dintre cei ce ne înconjoară. În aceste situaţii rămânem într-adevăr surprinşi de faţa reala a lucrurilor, a oamenilor şi într-un final, de ce nu, de propria noasrtă faţă. Şocul, nemulţumirea şi reacţia e cu atat mai mare cu cât cei implicaţi sunt persoane care au contat, contează şi poate vor mai conta pentru noi.

Uneori oamenii îşi joaca rolul pentru că sunt obligaţi de împrejurări să o facă, alteori pentru că aşa simt ei, adesea însă pentru că văd o nevoie în acest tandem de piese puse în scenă de propria lor voinţa sau de voinţa altora. Şi eu ma aflu printe aceia care joacă de multe ori un rol ce nu ar vrea să îl joace, dar deocamdată o face pentru că asta aşteaptă ceilalţi de la el. Nu totdeauna aparenţa special creată şi masca purtată e rău intenţionată sau în mod specific direcţionată către cineva. Pur şi simplu e singura soluţie care îi mai acordă acestuia puţin timp de respiro, puţin răgaz de odihnă şi şansa de a se readapta realităţii cu care se confruntă.  Cu toate acestea, de prea multe ori lumea interpretează în faţa noastră personaje distorsioante de realitate pentru că aşa trebuie, pentru că aşa li se pare lor că e bine, pentru că aşa le place şi nu contează restul, pentru că nu văd alternativă, pentru că le este ruşine, pentru că nu au curaj, pentru că le vine mai uşor, pentru că nu au timp, chef sau interes să facă altfel, pentru că e mai puţin plictisitor, pentru că e distractiv, pentru că sunt curioşi, pentru că au o placere morbidă de a vedea reacţiile altora, pentru că le place să se comporte ca nişte zei printre oameni, ŞI MAI ALES PENTRU CĂ PUR ŞI SIMPLU VOR SĂ PĂSTREZE APARENŢELE! 

Şi cum e tot mai greu să cunoşti cu adevărat pe cineva anume, iar mulţi renunţă rapid, chiar de la prima încercare, se ajunge în cealaltă extremă în care diverse persoane, nevrând, neştiind, neputând a străpunge "carcasa altora", apelează la soluţia cea mai la îndemână: să îşi dea cu părerea. Aşa ajung oamenii să "joace la ruletă" mai mult decat ar trebui sa îşi permită! Îşi acordă libertăţi şi drepturi nejustificate, pe care însă adesea le refuză altora tocmai din acest motiv: că sunt nejustificate! Îi deranjează când cineva interpretează şi ÎI interpretează fară a fi în cunoştinţă de cauză, însă nu ezită să facă altora exact ceea ce pe ei îi deranjează! Lumea parcă a uitat zicala "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!" şi a intrat într-un regres al bunului simţ şi al respectului reciproc. Acum totul ţine de aparenţele cu sfinţenie păstrate şi asiduu cultivate!

Chiar ieri eram la serivici şi persoana care este responsabilă să îmi dea un feed-back argumentat pe activitatea ce o desfăşor nu a ezitat să introducă în cadrul acestuia, neoficial desigur, faptul că "I SE PARE CĂ IAU LUCRURILE ÎN JOACĂ, CĂ TOTUL E O GLUMĂ PENTRU MINE", cand de fapt persoana respectiva nici nu mă cunoaşte, m-a întâlnit doar 4 zile şi nu a interacţionat niciodata în adevăratul sens al cuvântului cu mine, ca să nu mai spunem că feed-back-ul în sine a fost unul în mod precar realizat şi negativ centrat. Aşadar, după părerea ei eu aşa sunt, am deja o etichetă şi pentru că probabil nu îi place de faţa mea şi de cum îmi apăr argumentele şi opinia, mă poate sabota ori de câte ori are ocazia, ba chiar este posibil să pâmdească cu tot dinadinsul oportunitatea aceasta pentru că din asta îşi trage satisfacţia. A căuta nod în papură celui care se străduie e la fel de simplu cu a căuta pete în Soare celui care nu îşi dă interesul, deoarece în ambele cazuri se vor găsi, sau fabrica, cu siguranţă motive! La urma urmei, ţine de aparenţe şi acestea fară îndoială că înşeală, de multe ori pentru că oamenii înşişi înşeală sau se lasă înşelaţi! VĂ GARANTEZ!

Am uitat sa-mi iau sacoşă!

Trăistuţă trăistioară, cine-i cea mai plină din ţară?

Să fie a mea, să fie a ta, să fie a băbuţei de cealaltă parte a mesei? Din motive bine întemeiate tind sa cred însă că traista mea şi a ta nu se compară cu a doamnei în etate aşezată printr-o suceală nereuşită la aceeaşi masă cu tine. De fapt, noi (cei care nu ne identificăm cu situaţia în cauză) nici nu deţinem un asemenea obiect care se pare ca şi-a găsit totuşi un loc bine stabilit în cadrul nunţilor autohtone printre invitaţii de obicei de o anumita vârstă şi cu un anumit statut socio-economico-cultural. Astfel, câţi dintre dumneavoastră nu aţi avut ocazia să zăriţi, cel puţin cu coada ochiului daca nu cu întreaga viziune năucită, cum diverşi nuntaşi îşi scot frumuşel sacoşica din buzunar/geantă/poşetă şi încep a strânge de pe masă care mai de care ce apucă: o banană, o portocală, nişte struguri, un platou cu prajituri, o sticlă cu apă, una cu suc - totul merge. Mulţi sunt dotaţi cu punguţe separate pentru preparate diferite astfel încât să păstreze integritatea gustului şi a consistenţei felurilor de mâncare pe care nu au izbutit să le dea gata sau pe care le-au identificat pe masă printr-o cercetare amănunţită chiar din momentul când au intrat în sală. Cu toate astea, nu faptul că îşi îndeasă cu spor până şi ornamentele de pe mese este ceea ce mă frăpează, ci faptul că o fac fără vre-o ruşine faţă de ceilalţi. La urma urmei, ceea ce îi caracterizează este tupeul de a considera şi de a susţine faptul că aceasta este aşa zisa "normalitate", deja relativă până la infinit şi înapoi.

Dar ce ştiu eu? Vorbesc acum din perspectiva unui om căruia nu i-a placut niciodată să meargă la nunţi, botezuri şi alte evenimente asemănătoare din pură obligaţie şi cu scopul de a aduna oameni pentru propria nunta pe lista de "datornici". Acest principiu, oricat de practic ar fi, pentru mine este josnic şi totalmente egoist. Scopul nunţii este ca familia, prietenii, rudele, cunoştinţele să se bucure împreună cu mirii de evenimentul în sine şi să sărbătorească legământul lor sacru...sau cel puţin aşa era în vremurile de demult, dar lucrurile au luat o cu totul altă direcţie odata cu creşterea costurilor unui trai decent şi cu nevoia tot mai mare de resurse de tot felul. Aşa s-a ajuns ca nunţile să fie doar un schimb, un troc, o înţelegere mutuală dintre cei proaspăt căsătoriţi şi nuntaşi ce constă în faptul că prezenţa celor din urmă menţionaţi este ori o "datorie" plătită faţă de una dintre familiile organizatoare, ori o promisiune, un gaj pe care mirii vor trebui să îl onoreze la randul lor atunci când invitatul sau o rudă de sange apropiată a invitatului urmează să se căsătorească. Toate aceste lucruri sunt atât de clare şi de uzuale, încât se încadrează în aceaşi "normalitate" ca şi stransul de pe mese în traiasta pregătită de acasă. Si de ce nu ar fi aşa? Când singurul motiv pentru care te afli acolo este pentru că eşti obligat de cele mai sus menţionate, atunci de ce să nu faci ca lucrurile să merite? Şi cum pentu acest popor pe care îl iubesc la nebunie - sesizaţi ironia - nu este nimic mai important decat mancarea şi supravieţuirea asigurată de aceasta, mulţi simt nevoia să îşi scoată..."pârleala"...cu ceva achiziţii pe sub mână, sau mai bine zis pe sub masă, în ideea că, dacă tot dau un ban, atunci să se bucure la maxim de cheltuiala şi de meniul pus la dispoziţie. Şi să nu vă închipuiţi că puţine sunt specimenele de acest gen, nu într-o Românie în criză de identitate socială şi lipsă de coloană vertebrală pe care nici criza economică, nici cea politică, nici măcar cea a drumurilor deplorabile nu o poate depăşi deoarece ea persistă din timpuri imemorabile.

Astfel, dacă nu vrem să facem nimic în această privinţă şi ne complacem ca într-o poveste care se repetă fără schimbare la nesfărşit, ne rămâne doar să observăm cum dispar pe nesimţite la fiecare întoarcere a capului, în fiecare moment de neatenţie, varii preparate si obiecte de la nunţi ca şi cum ar fi răpite de extratereştrii! Nu mare mi-ar fi mirarea dacă nuntaşilor le-ar apărea subit antenuţe şi s-ar face verzi cu toţii şi nu mică mi-ar fi bucuria să îi văd luându-şi zborul în farfuriile care oricum levitează între mese şi trăistuţe mai ceva ca O.Z.N.-urile!

P.S. - Păziţi-vă farfuria că nu se ştie cum şi prin ce magie în viitor va dispărea şi aceasta!