duminică, 29 aprilie 2012

Am uitat sa-mi iau sacoşă!

Trăistuţă trăistioară, cine-i cea mai plină din ţară?

Să fie a mea, să fie a ta, să fie a băbuţei de cealaltă parte a mesei? Din motive bine întemeiate tind sa cred însă că traista mea şi a ta nu se compară cu a doamnei în etate aşezată printr-o suceală nereuşită la aceeaşi masă cu tine. De fapt, noi (cei care nu ne identificăm cu situaţia în cauză) nici nu deţinem un asemenea obiect care se pare ca şi-a găsit totuşi un loc bine stabilit în cadrul nunţilor autohtone printre invitaţii de obicei de o anumita vârstă şi cu un anumit statut socio-economico-cultural. Astfel, câţi dintre dumneavoastră nu aţi avut ocazia să zăriţi, cel puţin cu coada ochiului daca nu cu întreaga viziune năucită, cum diverşi nuntaşi îşi scot frumuşel sacoşica din buzunar/geantă/poşetă şi încep a strânge de pe masă care mai de care ce apucă: o banană, o portocală, nişte struguri, un platou cu prajituri, o sticlă cu apă, una cu suc - totul merge. Mulţi sunt dotaţi cu punguţe separate pentru preparate diferite astfel încât să păstreze integritatea gustului şi a consistenţei felurilor de mâncare pe care nu au izbutit să le dea gata sau pe care le-au identificat pe masă printr-o cercetare amănunţită chiar din momentul când au intrat în sală. Cu toate astea, nu faptul că îşi îndeasă cu spor până şi ornamentele de pe mese este ceea ce mă frăpează, ci faptul că o fac fără vre-o ruşine faţă de ceilalţi. La urma urmei, ceea ce îi caracterizează este tupeul de a considera şi de a susţine faptul că aceasta este aşa zisa "normalitate", deja relativă până la infinit şi înapoi.

Dar ce ştiu eu? Vorbesc acum din perspectiva unui om căruia nu i-a placut niciodată să meargă la nunţi, botezuri şi alte evenimente asemănătoare din pură obligaţie şi cu scopul de a aduna oameni pentru propria nunta pe lista de "datornici". Acest principiu, oricat de practic ar fi, pentru mine este josnic şi totalmente egoist. Scopul nunţii este ca familia, prietenii, rudele, cunoştinţele să se bucure împreună cu mirii de evenimentul în sine şi să sărbătorească legământul lor sacru...sau cel puţin aşa era în vremurile de demult, dar lucrurile au luat o cu totul altă direcţie odata cu creşterea costurilor unui trai decent şi cu nevoia tot mai mare de resurse de tot felul. Aşa s-a ajuns ca nunţile să fie doar un schimb, un troc, o înţelegere mutuală dintre cei proaspăt căsătoriţi şi nuntaşi ce constă în faptul că prezenţa celor din urmă menţionaţi este ori o "datorie" plătită faţă de una dintre familiile organizatoare, ori o promisiune, un gaj pe care mirii vor trebui să îl onoreze la randul lor atunci când invitatul sau o rudă de sange apropiată a invitatului urmează să se căsătorească. Toate aceste lucruri sunt atât de clare şi de uzuale, încât se încadrează în aceaşi "normalitate" ca şi stransul de pe mese în traiasta pregătită de acasă. Si de ce nu ar fi aşa? Când singurul motiv pentru care te afli acolo este pentru că eşti obligat de cele mai sus menţionate, atunci de ce să nu faci ca lucrurile să merite? Şi cum pentu acest popor pe care îl iubesc la nebunie - sesizaţi ironia - nu este nimic mai important decat mancarea şi supravieţuirea asigurată de aceasta, mulţi simt nevoia să îşi scoată..."pârleala"...cu ceva achiziţii pe sub mână, sau mai bine zis pe sub masă, în ideea că, dacă tot dau un ban, atunci să se bucure la maxim de cheltuiala şi de meniul pus la dispoziţie. Şi să nu vă închipuiţi că puţine sunt specimenele de acest gen, nu într-o Românie în criză de identitate socială şi lipsă de coloană vertebrală pe care nici criza economică, nici cea politică, nici măcar cea a drumurilor deplorabile nu o poate depăşi deoarece ea persistă din timpuri imemorabile.

Astfel, dacă nu vrem să facem nimic în această privinţă şi ne complacem ca într-o poveste care se repetă fără schimbare la nesfărşit, ne rămâne doar să observăm cum dispar pe nesimţite la fiecare întoarcere a capului, în fiecare moment de neatenţie, varii preparate si obiecte de la nunţi ca şi cum ar fi răpite de extratereştrii! Nu mare mi-ar fi mirarea dacă nuntaşilor le-ar apărea subit antenuţe şi s-ar face verzi cu toţii şi nu mică mi-ar fi bucuria să îi văd luându-şi zborul în farfuriile care oricum levitează între mese şi trăistuţe mai ceva ca O.Z.N.-urile!

P.S. - Păziţi-vă farfuria că nu se ştie cum şi prin ce magie în viitor va dispărea şi aceasta!