joi, 7 aprilie 2011

Preţul! Cât mă costă cinci minute din viaţa dumneavoastră?

Ţin să îi mulţumesc încă de la început bunului meu prieten Mihai, cel care mi-a trimis, la fel ca şi în alte dăţi, o porţie consistentă de mesaje relaxante şi totodată pline de înţeles, fără de care zilele ar fi cu mult mai terne. Din zecile de e-mail-uri primite de-a lungul timpului de la el, şi nu numai, l-am ales acum, în mod impulsiv, pe acesta spre a-l rescrie aici, printre celelalte...chestii. Aşadar, mulţumiri lui Mihai pentru că ne-a pus la dispoziţie această pildă trimiţând-o mai departe la fel cum şi el a primit-o la rându-i. Fără alte comentarii...lecturaţi cu grijă şi atenţie:
"Preţul unei ore
Un bărbat a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băieţelul de cinci ani aşteptând la uşă nerăbdător.
-Tati, pot să te întreb ceva?
-Da, sigur, despre ce este vorba? a răspuns tatăl.
-Tati, câţi bani câştigi pe oră?
-Hei, dar asta nu e treaba ta! De ce mă întrebi astfel de lucruri? spuse bărbatul nervos.
-Doar vreau să ştiu... Te rog spunemi, cât câştigi pe oră?
-Bine, dacă trebuie să ştii...câştig 50$ pe oră.
-Ah, a răspuns micuţul trist, cu capul plecat. Tati, îmi împrumuţi te rog 25$?
Tatăl s-a înfuriat:
-Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucarie prostească sau alte tâmpenii, atunci du-te direct în camera ta la culcare! Gândeşte-te de ce esti aşa egoist! Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării!
Micuţul a mers în linişte în camera sa şi a închis uşa. Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani.

Dupa o oră, tatăl s-a calmat şi a început să se gândească: "Poate era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi băiatul nu mi-a cerut bani des!". S-a dus la uşa băiatului şi a deschis-o.
-Dormi? Dormi? a întrebat....
-Nu tati, sunt treaz, a răspuns băiatul.
-M-am găndit, poate că am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite, aici ai cei 25$.
-Micuţul a sărit, zâmbind. Mulţumesc tati, mulţumesc, a strigat.
După aceea a scos un pumn de bani. Omul a vazut că băiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou. Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.
-De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.
-Pentru că nu am avut destui, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$! Pot să cumpăr o oră cu tine??? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau sa mâncăm şi să ne jucăm împreună.
Tatăl a fost distrus de durere. Şi-a luat băiatul în braţe şi cu lacrimi în ochi l-a implorat să îl ierte."
Aşadar, aceasta ar trebui să stea mărturie şi povaţă pentru noi toţi că viaţa e scurtă şi timpul trece vrând-nevrând. Cum spune şi povestea: "Dacă azi murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui repede şi uşor. Dar familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieţii lor!"
Iată deci, după părerea mea, unul din puţinele mesaje pe care le primeşti şi care merită să îl dai mai departe.
Pe mine cât mă vor costa cele cinci minute din viaţa dumneavoastră ca aţi citit aceste rânduri?

2 comentarii: