miercuri, 13 octombrie 2010

Cum să începi o zi bună

De multe ori ne întrebăm cum să ne începem ziua astfel încât să o facem cât mai bună. Pentru cei superstiţioşi această întrebare cade ca un ciocan mai ales atunci când acea zi se nimereşte să fie una de 13.

Astfel, fiecare avem tabieturile noastre în ceea ce priveşte o dimineaţă reuşiă. Mulţi beau o cafea bine făcută, aromată, cu lapte sau fără, amară, dulce sau foarte dulce fără de care nu ar putea supravieţui în ziua ce urmează. Alţii preferă ceaiul, fie el negru, verde, alb, din plante autohtone sau din diverse ingrediente exotice. Ţigaretele nu lipsesc nici ele din întregul peisaj matinal al unui român veritabil.

Eu unul însă nu am asemenea tabieturi bine stabilite de care să nu mă pot lipsi nicidecum şi de care să depindă buna mea dispoziţie pe parcursul unei zile. Ma bucură însă aroma de cafea ce se strecoară uşor din cameră în cameră şi soarele călduţ pe faţa mea dimineaţa, sărutările persoanei iubite şi ochii acesteia privindu-mă în timp ce uşor mă trezesc, mă întind şi apoi lenevesc zâmbind. Muzica radioului ma îndeamnă la mişcare, iar ştirile de la ora 7 îmi trezesc neuronii adormiţi şi îi conectează în cele mai nebănuite modalităţi.

Prin urmare, facem dis de dimineaţă ce ştim noi pentru a ne simţi mai bine, aşa cum am vrea să ne simţim întreaga zi...facem chiar şi dragoste!

Ei bine, azi, adică...stiţi voi...Miercuri 13 Octombrie anul Domnului 2010 mi-am urmat non-tabieturile: pe româneşte am făcut şi eu ce m-a tăiat capul ca să îmi înseninez ziua înainte să apară Soarele pe cer. Nimic spectaculos, nimic neobişnuit, doar eu şi cu mine la crăpatul zorilor.

Nu după mult timp însă nu am mai fost deloc singur, ci împreună cu un nou e-mail drăguţ pe care tot am refuzat să îl citesc deoarece se afla în folderul Spam. Eu însă sunt o persoană cu principiul finalităţii şi nu îmi place să las lucrurile neelucidate, astfel mesajul cu pricina a benficiat, în cele din urmă, de atenţia mea deplină şi...uuuups, spam-ul a îmbolnăvit atmosfera cu un virus periculos tare: un "Troian" de la un spital din S.U.A., pe numele său "Providence St. Vincent Medical Center, Portland, Oregon".

De fapt, virusul nu a constat în altceva decât într-o camapanie de conştientizare a cancerului de sân în rândul...ei bine...în rândul oricărui public, filmuleţul cu pricina aflându-se pe Youtube, la dispoziţia tuturor. Şi chiar la dispoziţia tuturor a fost, acesta beneficiind de 11,941,872 de vizualizări pană la ora actuală 13:23. De ce? Motivaţia vă las să o descoperiţi singuri după a dumneavoastră disponibilitate, simţ critic, sensibilitate şi competenţă. În cele din urmă, părerea mea este că îşi merită toate vizualizările şi comentariile, căci trezeşte zâmbete, fiori şi un spirit vioi din letargie.

Oricum ar fi, eu mi-am început ziua mai bine şi mai frumos decât mulţi alţii au avut ocazia să facă datorită unui "virus" de care sper să vă molipsiţi cu toţii.

Aveţi mai jos link-ul cu video-ul respectiv. Vizionare plăcută şi o zi cât mai frumoasă vă doresc!

http://www.youtube.com/watch?v=OEdVfyt-mLw

P.S. - Jay Sean rulessss! :D

3 comentarii:

  1. Deşi am vizionat videoclipul, nu văd aici nici un link. Oricum, frumoasă campanie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Se alfă mai jos de articol, la rubrica "Etichete".

    RăspundețiȘtergere
  3. Am sa deschid zilnic blogul tau pentru ca arata vremea si mie nu-mi merge aplicatia. Si pentru ca poate ai sa dai detalii intime despre cum faci dragoste dimineata. Yes, I'm THAT Ioana.

    RăspundețiȘtergere